Foto: Jurnalul Naţional

Trecut de vârsta de 80 de ani, Gheorghe Briceag, cunoscut disident şi militat pentru drepturile omului în Republica Moldova, a încetat din viaţă, sâmbăta trecută  — 16 august 2008 –, în oraşul Bălţi, transmite Agenţia DECA-press.

Cei care l-au cunoscut şi preţuit pe Gheorghe Briceag i-au adus un ultim omagiu duminică, 17 august. Gheorghe Briceag, supranumit „ultimul disident” din Republica Moldova, a fost înmormântat în partea veche a cimitirului din Bălţi.

În anii ’40 ai secolului trecut, pentru că organizase unul din primele grupuri de rezistenţă antisovietică din Basarabia, Gheorghe Briceag a fost condamnat la zece ani de GULAG stalinist, iar ulterior la şapte ani de exil.

În ultimii ani, Gheorghe Briceag a devenit simbol al luptei cu comunismul. El s-a opus cu vehemenţă intenţiilor autorităţilor locale şi Partidului Comuniştilor de a reinstala monumentul lui Lenin în centrul oraşului Bălţi. Briceag ameninţase că se va autoincendia dacă va fi reinstalat monumentul „tătucului”.

Gheorghe Briceag a fost membru al Amnesty International şi vicepreşedinte al Comitetului Helsinki pentru Drepturile Omului, filiala Bălţi.

În aprilie 2005, Fundaţia „People in Need” din Praga (Cehia) i-a acordat lui Gheorghe Briceag premiul „Homo Homini” pentru anul 2004 „pentru contribuţie la apărarea drepturilor omului în R. Moldova şi pentru opunerea sa procesului de reinstalare a simbolurilor şi ideologiei sovietice”.

***

Gheorghe Briceag, „the last dissident” from the Republic of Moldova, passed away

At the age of more than 80 years old, Gheorghe Briceag, well-known dissident and fighter for human rights in the Republic of Moldova, passed away last Saturday — 16 August –, in Balti town, DECA-press Agency transmits.

Those who have known and appreciated Gheorghe Briceag came to see him for the last time on Sunday, August 17th. Gheorghe Briceag, also called „the last dissident” from the Republic of Moldova, was buried in the old part of the cemetery from Balti.

In the 40s of the last century, Gheorghe Briceag was condemned to ten years of Stalinist GULAG for having organized one of the first groups of anti-Soviet resistance from Basarabia. After that, he was condemned to seven years of exile.

In the last few years, Gheorghe Briceag has become a symbol of the fight against communism. He has seriously resisted the intentions of the local authorities and the Communist Party to reinstall Lenin’s monument in the centre of Balti town. Briceag threatened that he would burn himself if the monument under consideration were installed.

Gheorghe Briceag was a member of Amnesty International and deputy-president of Helsinki Committee for Human Rights, Balti office.

In April 2005, the Foundation „People in Need” from Prague (Czech Republic) awarded Gheorghe Briceag the title „Homo Homini” for the year 2004 “for contribution to the defence of human rights in the Republic of Moldova and for the opposition against the reinstallation of Soviet symbols and ideology”.

***

Умер Георге Бричаг, «последний диссидент» Республики Молдова

В субботу в муниципии Бэлць на восьмидесятом году жизни скончался известный диссидент и борец за права человека в Республике Молдова Георге Бричаг, – передает агентство ДЕКА-пресс.

В воскресенье, 17 августа, проводить в последний путь «последнего диссидента» Республики Молдова пришли все, кто знал и ценил Георгия Бричаг.

Георге Бричаг был похоронен на старом кладбище в муниципии Бэлць. В 40-х годах прошлого века Георге Бричаг организовал одну из первых ячеек антибольшевистского сопротивления, за что был приговорен к 10 годам лагерей и семи годам ссылки.

В последние годы Георге Бричаг стал одним из символом борьбы с коммунизмом. Он отчаянно сопротивлялся намерению местных властей и городской организации Партии коммунистов установить памятник Ленину в центре города Бэлць. Георге Бричаг заявил, что совершит акт самосожжения, если власти все же установят памятник «вождю мирового пролетариата».

Георге Бричаг был членом организации Amnesty International и заместителем председателя бельцкого филиала Комитета Хельсинки за права человека.

В апреле 2005 года пражский Фонд „People in Need” (Чехия) присвоил Георгию Бричаг премию „Homo Homini” за 2004 год «за вклад в защиту прав человека в Республике Молдова и сопротивление процессу восстановления символов советской идеологии».

Cunoscutul militant pentru drepturile omului şi „ultimul disident” din Republica Moldova, după cum a fost botezat de presa de la Chişinău, Gheorghe Briceag a fost răpus de cancer. A murit la patru luni după ce împlinise 80 de ani. Câteva rude, vecini şi câteva persoane apropiate l-au petrecut pe ultimul drum pe Gheorghe Briceag.

Gheorghe Briceag a fost un bun prieten al jurnaliştilor. A fost unul dintre cei mai fideli ascultători ai posturilor „Europa Liberă” şi BBC. A citit, după posibilităţi, tot ce scria presa liberă din R. Moldova. Cu vreo doi ani în urmă a făcut un gest apreciat de breasla jurnalistică – a făcut cadou un aparat de fax „Ziarului de gardă”. Deşi aparatul de fax era vechi, dar funcţional – a contat gestul.

La finele anului 2004, Gheorghe Briceag a răspuns fără ezitare propunerii de a deveni unul dintre fondatorii Agenţiei Monitor Media.

Gheorghe Briceag s-a născut la 15 aprilie 1928, în Costeşti, actualul raion Râşcani. Era un bătrân tânăr, după cum spuneau jurnaliştii de la Bălţi – fiind energic şi extravagant în port – plete, barbă „stil Soljeniţân”, blugi şi nelipsita-i panglică de tricolor prinsă la piept, beretă sau pălărie.

Fiind adolescent, prin anii’40 ai secolului trecut, Gheorghe Briceag a fost condamnat la zece ani de lagăre staliniste, iar, ulterior, la şapte ani de exil pentru că a organizat unul din primele grupuri de rezistenţă antisovietică din Basarabia.

Gheorghe Briceag s-a făcut cunoscut şi prin faptul că s-a opus cu vehemenţă, în vara anului 2004, intenţiilor autorităţilor comuniste de reinstala monumentul lui Vladimir Lenin în centrul oraşului Bălţi, declarând fără rezerve că se va îşi va da foc dacă se va întâmpla acest fapt.

Gheorghe Briceag a fost membru al Amnesty International şi vicepreşedinte al Comitetului Helsinki pentru Drepturile Omului, filiala Bălţi. În aprilie 2005, Fundaţia „People in Need” din Praga (Cehia) i-a acordat premiul „Homo Homini” pentru anul 2004 „pentru contribuţie la apărarea drepturilor omului în R. Moldova şi pentru opunerea sa procesului de reinstalare a simbolurilor şi ideologiei sovietice”.

Pe fondul unor schimburi de replici extrem de dure între comunişti şi reprezentanţii opoziţiei consilierul comunist Pavel Buceaţchi, preşedinte al Societăţii Ruşilor din Bălţi, a vorbit despre valoarea istorică a statuii.

„Nu aş fi vrut ca din memorie, din viaţă, să anulăm istoria. Cineva are părinţi care au luptat, la altcineva bunica sau bunelul au participat în revoluţie, cineva a restabilit gospodăriile. Vreau să lăsăm ceea ce a fost într-adevăr în viaţa şi istoria noastră”.

Consilierul creştin-democrat, Simion Guţu, a anunţat că va face apel la justiţie:
„Dacă fracţiunea majoritară, încălcând flagrant legislaţia şi bunul-simţ, va vota această ilegalitate îmi asum angajamentul să atac această decizie în judecată.”

Domnul Guţu a mai adăugat că va cere demolarea şi tragerea la răspundere materială şi penală a funcţionarilor care au încălcat ‚intenţionat’ legea.

Monumentul lui Lenin a fost demontat la începutul anului 1992 în baza unor acte care prevedeau demolarea monumentelor şi însemnelor comuniste.

Readucerea statuii lui Lenin în centrul oraşului a fost decisă de majoritatea comunistă în luna iulie 2003, dar punerea în practică a deciziei a fost blocată de ample acţiuni de protest.

Decizia privind reinstalarea monumentului lui Lenin în centrul oraşului a fost atacată în instanţele de judecată, ca în final Curtea Supremă de Justiţie să găsească hotărârea drept ilegală.

Cu toate acestea, fruntaşi ai Partidului Comuniştilor din Bălţi au declarat în câteva rânduri că nu renunţă la ideea de a reinstala statuia în centrul oraşului.

Eugen Uruşciuc, BBC, 19 iunie, 2008

Cunoscutul disident din Republica Moldova, Gheorghe Briceag, care locuieşte de mai mulţi ani la Bălţi, a împlinit, marţi — 15 aprilie 2008 –, optzeci de ani, informează Agenţia DECA-press.

Chiar şi de ziua sa, octogenarul Gheorghe Briceag i-a uimit pe oaspeţii care au venit, marţi, să-l felicite cu prilejul acestui onorabil jubileu. În prezenţa câtorva rude, jurnalişti şi oaspeţi de la Chişinău, moş Gheorghe, care de prin anii’90 nu s-a mai bărbierit a declarat că îşi dă jos barba sa stufoasă dacă Republica Moldova se va uni cu România.

Gheorghe Briceag poartă barbă „stil Soljeniţân” de pe la sfârşitul anilor’80. Bătrânul poartă permanent la bască şi în piept, în dreptul inimii, câte o panglică tricoloră. În plus, este considerat unul dintre cei mai extravaganţi bătrâni din Bălţi, moş Gheorghe purtând blugi şi plete lungi.

Întrebat de reporterul Agenţiei DECA-press dacă simte cei 80 de ani viaţă ca pe o povară, Gheorghe Briceag a spus că deşi cedează niţel din punct de vedere fizic, în suflet este tot atât de tânăr ca şi la 17 ani, când a fost arestat şi dus pentru zece ani în gulag pentru activităţi anti-sovietice.

Gheorghe Briceag a fost deţinut politic în lagărele sovietice din nordul fostei uniunii sovietice. A muncit în minele de cărbune din Rusia.

Gheorghe Briceag este un militant şi apărător al drepturilor omului. Membru al Organizaţiei Internaţionale „Amnesty International”, el deţine şi acum funcţia de co-preşedinte al filialei Bălţi a Comitetului Helsinki pentru drepturile omului din Moldova. Briceag a devenit cunoscut, mai ales, pentru faptul că în 2004 s-a opus prin proteste intenţiei autorităţilor comuniste de a reinstala monumentul lui Lenin în centrul oraşului Bălţi. Atunci, Briceag a declarat că-şi va da foc dacă se va întâmpla acest lucru.

În aprilie 2005, Fundaţia „People in Need” din Praga (Cehia) i-a acordat lui Gheorghe Briceag premiul „Homo Homini” pentru anul 2004 „pentru contribuţia la protecţia drepturilor omului în R. Moldova”.

Gheorghe Briceag, aprigul luptător împotriva reinstalării monumentului lui Lenin la Bălţi, împlineşte astăzi 80 de ani. La mulţi ani, domnule Briceag, şi toţi buni! În pofida vârstei înaintate, fostul disident sovietic este gata de o nouă provocare. Briceag promite că va protesta în cazul în care autorităţile bălţene vor încerca să introducă în şcoli cursul de limbă moldovenească.„Cum să fii indiferent faţă de ceea ce se întâmplă în Basarabia noastră românească?”

Cunoscutul apărător al drepturilor omului în R. Moldova, Gheorghe Briceag, a împlinit astăzi 80 de ani. Condamnat în anii ’40 de puterea bolşevică la zece ani de gulag, iar apoi la şapte ani de exil pentru că a organizat unul dintre primele grupuri de rezistenţă antisovietică din Basarabia, Briceag este cunoscut publicului larg în special datorită opunerii faţă de reinstalarea în 2003 la Bălţi a monumentului lui Lenin. Pentru acest act de curaj, lui Gheorghe Briceag i-a fost acordat Premiul Homo Homini (”Premiul pentru Demnitate Umană”), fiind unicul reprezentant al R. Moldova decorat cu această distincţie şi al şaptelea din lume. În pofida vârstei înaintate, Briceag îşi propune să lupte şi mai departe pentru limba română şi valorile naţionale.

- Domnule Briceag, cum vă simţiţi la 80 de ani împliniţi?

Mă simt normal. Nu sunt suferind, nu am complicaţii, nu am boli serioase. Sigur că nu-i ca la 17 ani, dar principalul este că trebuie să mulţumim pentru ceea ce avem. Dacă noi suntem obraznici şi vrem mai mult decât putem duce, atunci n-are rost să te plângi!

- Anii de gulag se resimt acum?

Fără discuţii. Şi mai ales prin faptul că nu te poţi lepăda de ei. În memorie se bagă, vrei sau nu vrei, anumite momente care nu prea sunt dorite, dar ce să-i faci, aşa a fost. Spre exemplu, în timpul cât am stat eu în gulag, cei aproape zece ani, am avut cazuri când am fost nevoit să fac greva foamei până la absolut, căci altfel eram deja lichidat.

- Acum vă simţiţi liber?

Atunci când era vorba de instalarea la Bălţi a monumentului lui Lenin am aflat că domnii de la Securitate încercau să dea zvonul că nu sunt normal şi că chiar dacă îmi voi da foc, după cum promiteam, păi oricum lumea va crede că am făcut-o pentru că sunt nenormal. Atunci am fost nevoit să mă duc la spitalul de psihiatrie unde am scris o cerere ca să mi se facă o analiză şi să se spună oficial: sunt sau nu sunt responsabil. Ştiam că sunt capabili să aducă monumentul într-o noapte şi atunci trebuia să mă ţin de cuvânt şi să-mi dau foc acolo unde l-or aduce. Iată realităţile de astăzi. Cum să fii indiferent faţă de ceea ce se întâmplă în ţărişoara noastră, în Basarabia românească?

- În cazul în care autorităţile de la Bălţi vor introduce în şcoli limba moldovenească, veţi reacţiona la fel de radical ca şi în cazul instalării monumentului lui Lenin?

Mă întâlnesc într-o zi cu o persoană care mă întreabă: „Măi omule, ce înseamnă tricolorul ăsta agăţat în dreapta inimii?”. I-am răspuns că pentru ca să înţeleagă lumea că sunt român get-beget. Nu pot să am un comportament faţă de monumentul lui Lenin şi altul faţă de realitatea noastră de astăzi. Cum putem permite, fără a protesta, fără a ne opune energic, să se facă aceste nedreptăţi? 106 ani ruşii au încercat să ne dezveţe de la limba noastră. Întrebaţi-i pe cei mai renumiţi lingvişti din lumea întreagă, chiar şi din Rusia, ce spun ei despre faptul că există două limbi. Voi protesta alături de studenţii de la Universitatea din Bălţi împotriva introducerii limbii moldoveneşti în şcoli.

- Ce mai e nou pe la Băţi?

Ei, nimic. Ştiţi proverbul cela: „Ce mai e nou, măi Gheorghe? Ei, nu-i nimic. Nici ruşii nu se duc, nici românii nu vin”. Acum îmi vine a zâmbi. Au venit deja şi americanii alături şi tot aia brânză e.

- La mulţi ani cu sănătate!

Vă mulţumesc.

15 aprilie 2008

JURNAL de Chişinău

Mai mulţi fruntaşi comunişti au anunţat că vor promova în Consiliul Municipal Bălţi, în care Partidul Comuniştilor deţine majoritatea, măsuri care să ducă reinstalarea monumentului lui Lenin.

Deputatul comunist Vladimir Vitiuk, fost consilier de Bălţi, a explicat de ce partidul său ţine atât de mult la ideea reinstalării monumentului lui Lenin.

„Este o decizie democratică pentru un stat democrat. Hotărârea a ţinut cont nu doar de interesele partidului, ci şi ale unei bune părţi dintre locuitorii oraşului.”

“De ce ar trebuie să le interzicem acest lucru? Nimeni nu a cedat şi nimeni nu s-a predat. Noi vom proceda încă o dată raţional şi cu bun-simţ”, a declarat Vladimir Vitiuk.

Opoziţia din Consiliul Municipal Bălţi crede însă că Partidul Comuniştilor nu are nici o şansă să reinstaleze monumentul lui Lenin, dată fiind interdicţia decisă de Curtea Supremă de Justiţie.

Consilierul muncipal al Partidului Popular Creştin Democrat, Igor Ciuru, spune că „ideea reinstalării monumentului lui Lenin va rămâne doar un vis nerealizat al unor comunişti. Din punct de vedere legal şi practic, acest lucru este imposibil de realizat”.

“Curtea Supremă de Justiţie s-a pronunţat de două ori vizavi de acest subiect, dând două hotărâri definitive, care nu mai pot fi modificate.”

“Ei mai sunt astăzi la guvernare aici, la Bălţi, şi, fiind majoritari, nu pot renunţa la ideea că acest lucru ar fi imposibil de realizat pentru ei”, spune Ciuru.

Majoritatea comunistă din Consiliul Municipal Bălţi a adoptat decizia de a reinstala monumentul lui Lenin încă în vara anului 2003, însă a fost împiedicată să facă acest lucru în urma unor acţiuni de protest ale mai multor locuitori ai oraşului.

Ulterior, Curtea Supremă de Justiţie a anulat iniţiativa comuniştilor.

Statuia lui Lenin a fost demontată la Bălţi, ca şi în celelalte localităţi din Republica Moldova, acum 16 ani în baza unui act normativ care prevedea demolarea monumentelor şi însemnelor comuniste.

În pofida acestui lucru, monumente ale lui Lenin au fost reinstalate în mai multe localităţi din Republica Moldova, odată cu venirea comuniştilor la putere.

Eugen Uruşciuc, BBC, 7 martie 2008

La Chişinău a fost înmormântat joi scriitorul şi deţinutul politic basarabean Vadim Pirogan, fondator al Asociaţiei Foşitilor Deţinuţi Politici şi Veteranilor Armatei Române. Vadim Pirogan s-a stins din viaţă marţi, la vârsta de 86 de ani. La înmormântarea sa au participat prieteni din vremea luptei anticomuniste şi personalităţi ale vieţii publice.

“Când m-am întors îndărăt nu m-am dus să-mi cer casa înapoi. Îmi era frică să nu mă aresteze pentru a doua oară. Şi am fost nevoit să plec în Ucraina unde am trăit 42 de ani. Casa mea era la Bălţi, în raionul Pământeni. M-am judecat în 1994 şi am câştigat casa. Casa din nuiele, nu din piatră, dar casă mare. Erau 7 locatari. A trebuit să aştept 8 ani de zile. Şi după 8 ani când am venit în casa aceea, geamurile erau scoase, uşile erau rupte. Nu era nimic”, declara Vadim Pirogan într-un interviu la BBC în august anul trecut.

Născut în 1921, în oraşul Bălţi, era fiul lui, Ştefan Pirogan, între anii 1923 şi 1934 primar al acestui oraş, a fost un bun prieteni cu mulţi dintre artizanii unirii Basarabiei cu România, în 1918.

Printre aceştia Pantelimon Halipa, Ion Pelivan, Anton Crihan ş.a., şi a participat activ la evenimentele politice din acea vreme.

Pe 13 iunie 1941, după ocuparea Basarabiei de către URSS, Ştefan Pirogan a fost arestat de către sovietici şi întemniţat într-un lagăr din Munţii Ural unde a murit trei ani mai târziu.

Aproape jumătate de veac departe de Basarabia

Peste câteva zile după arestarea tatălui său, pe 25 iunie 1941, este reţinut şi Vadim Pirogan, pe atunci absolvent al clasei a cincia a liceului “Ion Creangă” din Bălţi, în vârstă de 18 ani.

A fost condamnat la cinci ani de detenţie, fără nici un fel de judecată, în lagărul de la Taişet din regiunea Irkutsk din Siberia, unde din aproximativ 1300 de români basarabeni întemniţaţi au supravieţuit doar vreo 150.

În 1946 se întoarce la Bălţi, se înscrie la Institutul Pedagogic de aici, dar, urmărit din nou de NKVD, părăseşte Basarabia, stabilindu-se la Lvov, în Ucraina, unde intră la Institutul de Ingineri Silvici.

Însă în 1947, după trei luni de studii, fiind deţinut politic, este alungat din oraş. Obţine totuşi o viză de reşedinţă în Lvov datorită unui alt roman stabilit aici, Alexandru Medveţchi.

Lucrează timp de 20 de ani ca şofer în acest oraş.

În 1958, peste cinci ani de la moartea lui Stalin, este reabilitat. În 1968 absolveşte Politehnica din Lvov, lucrând ca inginer, la diferite întreprinderi până în 1984, când s-a pensionat.

În 1989, după o absenţă de 42 de ani se întoarce în Basarabia, luând parte activă la mişcarea de emancipare naţională.

Muzeul Memoriei Neamului

A editat mai multe cărţi de memorii în care descrie tragedia românilor basarabeni după ocupaţia sovietică.

În 1998, după moartea lui Dumitru Crihan, fiul lui Anton Crihan, a fost ales preşedinte al Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici şi a Veteranilor Armatei Române din Republica Moldova.

În 2002 înfiinţează, la Chişinău, “Muzeul Memoriei Neamului”, iar în 2003 – centrul cultural “Memoria Neamului”, unde organiza, o dată pe săptămână, conferinţe pentru elevi şi studenţi în care le vorbea despre crimele comise de comunişti.

Vadim Pirogan ţinea mult la acest centru şi la acest muzeu, întrucât, credea el, ele ar trebui să devină o lecţie de istorie autentică pentru generaţiile viitoare.

“Acest muzeu care este la noi este o dovadă a acelor crime care s-au săvârşit de sovietici pe acest pământ, noi am trecut prin lagărele sovietice şi am văzut ceea ce s-a făcut”, declara Vadim Pirogan într-un interviu la BBC în august 2006.

Corneliu Rusnac, corespondent BBC la Chişinău. 18 Ianuarie, 2007

Foto: Ziarul de Gardă

Recent, Colegiul civil si de contencios administrativ al Curtii Supreme de Justitie (CSJ) a casat hotararea Curtii de Apel (CA) Balti din 28 noiembrie 2005 prin care aceasta a recunoscut drept ilegala decizia Consiliului municipal (CM) Balti privitor la reinstalarea statuii lui Lenin in centrul localitatii.
Curtea Suprema de Justitie a constatat ca decizia CM din 31 iulie 2003 a fost emisa cu respectarea prevederilor legii. CSJ sustine ca prima instanta (CA Balti) a aplicat incorect prevederile unui sir de acte legislative, printre care Hotararea Prezidiului Parlamentului R. Moldova (Cu privire la lichidarea monumentelor si alte atributici a ideologiei comuniste din 25 august 1991) si Hotararea Guvernului R. Moldova (din 10 iunie 2003) despre modul de edificare a monumentelor. CSJ sustine ca Hotararea Parlamentului nu a fost publicata in “Monitorul Sovietului Suprem al RSS Moldova”, in ziarele “Sfatul Tarii” si “Moldova Suverana”, si acest fapt ar lipsi–o de actiune juridica.
In acelasi timp, conform site–ului www.justice.md, unde este stocata toata legislatia R. Moldova, Hotararea Prezidiului Parlamentului din 25 august 1991 a fost publicata in Monitorul Oficial.

(Interviu cu GHEORGHE BRICEAG, cunoscut aparator al drepturilor omului in R. Moldova si presedinte al Filialei Balti a Comitetului Helsinki pentru Apararea Drepturilor Omului, laureatul Premiului Homo Homini)

— Cum comentati decizia Curtii Supreme de Justitie (CSJ)?

— Nu–mi vine sa cred ca CSJ a hotarat ca decizia Curtii de Apel din Balti nu a fost obiectiva si a considerat drept legala instalarea monumentului lui Lenin in centrul orasului Balti. In 2003 am declarat ca daca aceasta “capodopera” sovietica va aparea in oras, imi voi da foc langa acest monument. Astazi, declar acelasi lucru si nu imi voi schimba pozitia niciodata. Cat voi trai nu voi permite instalarea acestui monument. O alta modalitate de protest nu cred ca va fi convingatoare. Dorinta nestapanita a guvernarii comuniste pentru instalarea monumentului nu se include in nici o norma europeana. Aceasta “pasiune” a lor ne determina sa consideram drept niste minciuni gogonate toate promisiunile privind integrarea in Uniunea Europeana a R. Moldova. Este clar ca impreuna cu Lenin nu vom merge niciodata in UE, ci inapoi in mrejele Rusiei. Comunistii intotdeauna au facut lucruri nedemne. Astazi, din pacate, se intampla acelasi lucru…

— Nu e prea radical ceea ce doriti sa faceti?

— Sunt gata sa lupt pana la ultima suflare. Ori viata mea, ori monumentul lui Lenin nu va fi instalat niciodata in Balti. Nu voi renunta niciodata la intentiile mele.

— Locuitorii orasului Balti va sustin aceasta actiune de protest?

— Sunt sigur ca majoritatea populatiei din Balti este impotriva deciziei de instalare a acestui monument. In 2003 s–au adunat semnaturi impotriva acestei hotarari. In timpul actiunilor de protest si–au exprimat nemultumirea prin semnaturi cateva mii de cetateni. Aceasta ma face sa cred ca sunt sustinut de conationalii mei din Balti.

— De la cine ati mostenit dragostea de neam?

— Tot ce am obtinut in viata nu este doar meritul meu, ci al mamei Domnica, al tatalui Ion si al primului meu invatator de scoala primara. Ei mi–au “aplicat o vaccina” contra ideologiei comuniste, spunandu–mi sa nu cedez niciodata in fata acestui regim. Dragostea de neam mostenita de la parinti m–a ferit intotdeauna sa nu cad victima acestei ideologii. Parintii mei au trait dupa legi crestinesti si acest mod de viata mi s–a transmis prin gene. Niciodata nu mi–am tradat convingerile mele, chiar si atunci cand am fost judecat si inchis in lagarul de concentrare al regimului sovietic.

— Din ce cauza ati fost judecat?

— Eram elev la o scoala de meserii din Calarasi, Ialomita, cand Regele Mihai a anuntat romanii ca a cedat din nou Basarabia. Imi aduc minte bine ca impreuna cu profesorul meu si cativa colegi de scoala eram in centrul localitatii si admiram un spectacol al unui circ mobil. O zi obisnuita de 23 august 1944. Lumea agitata isi cauta de treburile sale. In timpul activitatii circului s–a dat un ordin ca sa fie liniste in jur ca sa putem asculta ce va vorbi Regele. Discursul lui nu a fost lung si pompos, dimpotriva a vorbit cateva cuvinte, dar in vocea lui se simtea o tristete si deznadejde. Nu imi aduc aminte ce a vorbit, dar din cele spuse am inteles ca Basarabia apartinea deja Armatei Sovietice. Am ramas fara suflare, sangele imi pulsa prin vene, imi pierdusem puterile incat nu eram capabil sa–mi exprim cumva durerea sufleteasca. Nu puteam sa accept ca sovieticii au pus mana pe acest taram. Imi doream foarte mult sa–i spun Regelui ca a comis o greseala mare. Dar cum? Abia cand m–am intors acasa, am inceput sa adun semnaturi de la cetateni care aveau aceleasi convingeri ca si mine si care erau gata sa condamne regimul sovietic. Am considerat ca daca ii voi arata Regelui Mihai care este parerea tuturor romanilor despre decizia lui de cedare a Basarabiei atunci lucrurile se vor schimba. Credeam in asta! Elaborasem niste fluturasi pe care scria cam asa: “Prin aceasta semnatura condamn regimul sovietic si toate crimele de genocid comise de comunisti”. Acele foite erau transportate clandestin peste Prut. Imi aduc aminte ca de fiecare data treceam Prutul in inot si apoi clandestin ma intorceam acasa in Basarabia. Chiar daca eu impreuna cu amicii mei eram precauti, cu toate acestea incepusem sa fim urmariti de sovietici. In una dintre acele deplasari am fost arestat de granicerii sovietici. Patru dintre noi au primit cate 10 ani de privatiune de libertate, iar altii doi au “impuscat” cate 3 ani de puscarie. Totodata, dupa ce ne ispaseam pedepsele penale atunci nu mai aveam dreptul sa particip la vot sau la alte actiuni cetatenesti timp de 10 ani.

— Ce s–au intamplat cu acele foite cu semnaturi? Au fost gasite de graniceri?

— Aveam la mine vreo 23 de semnaturi. Vazand ca sunt urmarit de graniceri, o parte dintre acestea le–am mancat, dar 6 foi le–am aruncat in zapada. Rusii le–au gasit. Anume din aceasta cauza am fost judecat.

— Oamenilor nu le era frica sa condamne regimul sovietic?

— Frica exista, dar nu era atat de pronuntata cum este astazi. De ce? Pentru ca atunci oamenii aveau sperante si credeau cu adevarat in fortele proprii si in venirea romanilor. Exista un imbold si aveam certitudinea ca numai noi vom reusi sa ne schimbam soarta. Insa astazi, lumea are o alta convingere, iar acea credinta de atunci a disparut. Astazi, moldovenii sunt deceptionati, de aceea nu doresc sa lupte pentru credinta si idealurile lor. Ma doare mult ca cei inerti sunt oamenii in varsta care, cred eu, nu au uitat nimic despre crimele atroce ale regimului sovietic. Dar cei care s–au nascut mai tarziu au fost educati intr–un alt stil de viata, fiind insufletiti cu ideologia utopica a comunismului.

— Ce vi s–a intamplat dupa ce ati fost arestat?

— Am fost tratat exact asa cum se procedau cu pretinsii tradatori de patrie — judecat si dus in lagarul de concentrare. Mi–au “impuscat” 10 ani de puscarie, pentru ca am incalcat Art. 54 p.(a) “Inalta tradare de patrie”. Dar ce fel de tradare am comis daca eu nu recunosteam aceasta patrie comunista? Eram minor si ei nu aveau dreptul sa ma bage la puscarie. Dar asa a fost sa fie… Ce poti sa astepti de la niste comunisti cruzi si fara suflet. Am fost dus intr–un lagar de concentrare langa orasul Vorkuta, o localitate de la nordul Rusiei. Acolo erau mai multe gulaguri unde isi ispaseau pedeapsa circa 120 de mii de detinuti politici. Zi de zi lucram la minele de carbune. Dupa 9 ani de detentie aflasem ca a fost arestat si executat seful KGB–ului local si cu aceasta ocazie am fost eliberat impreuna cu alti detinuti. Cu toate acestea nu mi s–a permis sa ma intorc acasa. Numai daca incheiam un contract de munca cu acea mina de carbune, puteam beneficia de un concediu de 15 zile. Am acceptat si conditiile acestea. Cand m–am intors inapoi la lucru, am suferit un accident de munca, in care mi–am fracturat sira spinarii. Mi–au permis sa vin acasa, insa mi–au indicat ca pot sa aleg sa traiesc in Balti sau la Edinet. Nu stiu de ce s–a luat o astfel de decizie, dar astea au fost conditiile. Am acceptat sa traiesc in Balti.

— Fiind detinut politic, cum de ati reusit sa studiati dreptul?

— Dupa ce mi–am ispasit pedeapsa, un timp am fost lacatus la o uzina electrica. Avand 7 clase de scoala primara si 4 de gimnaziu, am decis sa ma inscriu la facultatea de drept. Insa mi s–a spus ca nu pot sa studiez la universitate, deoarece nu am zece clase. Nu am disperat si m–am inscris la o scoala serala, unde am studiat timp de 4 ani. Dupa aceasta am venit sa depun actele la universitate, insa de data aceasta mi s–a spus ca toti detinutii politici nu au dreptul sa aiba studii superioare. Stiam ca nu exista nici un fel de hotarare care confirma acest lucru, de aceea am cerut sa mi se dea explicatii. Evident, am fost dat afara din cabinet fara multe comentarii. Atunci m–am adresat la Comitetul Central de la Moscova. Dupa lungi discutii mi s–a permis doar sa sustin examenele de admitere, dar ma asigurasera ca nu am nici o sansa sa devin student. Am picat vreo trei ani la rand in timpul examenelor de admitere. In cele din urma am fost admis. In timpul studentiei eram permanent urmarit de securitate si nu o singura data se incerca sa ma intimideze, dar, cu ajutorul Domnului, am absolvit si facultatea de drept. Dupa absolvirea universitatii am lucrat in calitate de lacatus timp de cateva luni, apoi am fost angajat in calitate de “portarel”, pe atunci asa i se spunea executorilor judiciari, la Orhei. Dupa ce mi–a murit sotia si feciorul intr–un accident rutier, am fost transferat sa activez in calitate de jurist la NPO Selectia din Balti, unde am lucrat pana la pensionare. Chiar si dupa ce am iesit la pensie, am activat in aceasta institutie mai multi ani. Astfel ca am lucrat in domeniu timp de 48 de ani.

— Ce conditii de trai erau in lagarul de concentrare?

— Mizerie, batjocura, foamete si disperare. Lucram din noapte in noapte la minele de carbune. Cine indeplinea norma de lucru atunci primea hrana pe potriva, iar care era mai slab manca mai putin. Munca noastra era pe gratis, deseori ne imbolnaveam… Traiul de acolo a fost redat in mai multe opere scrise de persoane care au trecut prin acele chinuri. In gulag, numele meu nu era Gheorghe Briceag, ci “P 169″. Daca ne prezentam pe nume si prenume, atunci primeam pedepse aspre. Cand am fost inchis, am declarat greva foamei, deoarece am fost pedepsit pe nedrept. Protestele mele au durat doar 82 de zile, deoarece ma imbolnavisem grav. Mai erau in lagar si informatori. Dar daca acestia erau prinsi de detinuti atunci erau omorati si aruncati in latrine.

— Vi s–a propus vreodata sa colaborati cu KGB–ul?

— De doua ori. Prima data cand am fost arestat si a doua oara cand eram student. In ambele cazuri mi s–a propus o viata fara de lipsuri, salarii mari etc. In schimb, eu trebuiam sa torn persoanele pe care ar fi trebuit sa le urmaresc. Prima data le–am spus ca mai bine aleg puscaria decat sa lucrez cu ei. A doua oara m–am intors spunandu–le doar ca nu voi accepta conditiile lor niciodata.

— Care a fost reactia KGB–istilor?

— “Tak i zdohnis!” Acesta a fost raspunsul lor. De atunci nu am mai avut astfel de propuneri.

— De ce ati ales sa studiati dreptul si nu o alta specialitate?

— Am ales aceasta profesie, deoarece am dorit intotdeauna sa–i apar pe cei nevinovati. Am dorit sa lupt pentru dreptate. Asta a fost scopul meu in viata.

— V–ati realizat acest scop?

— Sunt multumit ca am ajutat persoane nevoiase care au avut intr–adevar nevoie de ajutorul meu. In prezent colaborez activ cu Comitetul Helsinki pentru Apararea Drepturilor Omului si am fost ales membru de onoare al SIEDO. Totodata, ofer si astazi consultatii juridice gratuite tuturor cetatenilor care au sesizat ca li s–au incalcat drepturile sau care au nevoie de un jurist pe anumite probleme.

— In ce masura sunt respectate drepturile omului in Moldova?

— In timpul activitatii am ajuns la concluzia ca oamenii nu isi cunosc drepturile si, respectiv, nu stiu cum sa–si le apere atunci cand acestea le sunt incalcate. Am intalnit multe persoane care au fost arestati pe nedrept si maltratati de organele de drept, iar atunci cand au fost eliberati, ei nu au dorit sa–si revendice drepturile. Chiar daca le–am explicat ca ei au dreptul la recompense pentru daunele morale pricinuite in timpul detentiei, acestia m–au alungat, spunandu–mi sa nu–i mai deranjez. La sate situatia este si mai deplorabila. Aici, populatia nici nu dispune de informatii privind drepturile omului. Multa oameni incalca legislatia inconstient, nestiind ca nu aveau dreptul sa procedeze astfel. Chiar daca noi ne straduim sa informam cetatenii despre drepturile lor, constatam ca mai trebuie sa lucram mult in acest domeniu. Nenorocirea noastra este ca avem o mentalitate comunista care cu greu poate fi schimbata.

Irina Codrean, Ziarul de Garda, 4 mai 2006

Câteva zeci de adepţi ai partidelor de opoziţie au încercat să împiedice acţiunile autorităţilor.
Manifestaţiile au fost marcate de ciocnirii dintre protestatari şi forţele de ordine, soldate cu mai multe arestări.

Mai mulţi locuitori ai oraşului Bălţi şi simpatizanţi ai partidelor democratice şi pro-europene protestează, de mai bine de o săptămână împotriva reinstalării monumentului.

Protestatarii, organizaţi în Comitetul anti-Lenin spun că este inadmisibilă acceptarea monumentului unuia dintre ”cei mai odioşii criminali din istoria lumii, figură neagră a secolului XX.”

Potrivit Comitetului Anti-Lenin, activitatea liderul bolşevic a dus la „distrugerea oricărui ideal de libertate.”

Acţiunile de protest au fost survenit deciziei Consiliului municipal din oraşul Bălţi de a reinstala monumentul lui Lenin în centrul oraşului.

Marţi noapte, autorităţile locale au instalat primele plăci de beton ale monumentului dar lucrările au încetat pe parcursul zilei odată cu reluarea protestelor.

Intervenţia autorităţilor

Trei persoane au fost arestate în urma protestelor anti-Lenin.

După cum a declarat presei ofiţerul de gardă de la comisariatul de poliţie din Bălţi, persoanele reţinute au încălcat ordinea publică, luând parte la proteste neautorizate.

Pe de altă parte, protestatarii spun că vor continua acţiunile orientate împotriva reinstalării monumentului marelui ideolog bolşevic, cu sau fără autorizaţia autorităţilor.

Reinstalarea monumentului lui Vladimir Iliici Lenin se înscrie în politica de reabilitare a simbolurilor staliniste şi sovietice, iniţiată de partidul comuniştilor imediat după obţinerea victoriei acum trei ani.

BBC, 16 Iunie, 2004